15 martie – Floris Dana

Azi este ziua mea.

15 martie. Zi prea puțin importantă pentru cei mai mulți.

Nu și pentru mama, care retrăiește fiecare moment al vieții sale cu mine. Nu și pentru tata. Care poate face repede un calcul de câte ori m-a sărutat pe frunte. Nu și pentru soț, care în ultimii ani se dă peste cap pentru a mă face să zâmbesc. Nu și pentru prietenele mele, care îmi trimit mesaje cu noaptea în cap, mesaje pline de încărcătură emoționale și puțin filozofice.

15 martie. O zi ca oricare alta.

Nu și pentru mine. E ziua în care acum mulți ani am trăit toate sentimentele într-o clipă. Am plâns, am urlat, am zâmbit, m-am simțit mică și neputincioasă, apoi am fost învăluită în dragoste nemărginită. Mi-a fost frig și apoi am simțit căldura mamei și a familiei. Mi-a fost foame și m-au săturat cu priviri calde, îmbrățișări și sărutări pe frunte.

Nu, pentru mine nu e ca orice altă zi. E ziua în care le-am avut pe toate. Și așa vreau sa fie toate zilele de 15 martie, până când nu oi mai fi.

Să plâng, să râd, să îmbrățișez, să fiu iubită și sărutată, să-mi zboare orice sentiment de insecuritate care s-ar putea strecura în mine, să iubesc și să sărut, să mănânc și să beau…cu ai mei, cu al meu, cu ale mele. Cu a mea familie.

La mulți ani mie, să vă aduc cât mai multe motive să zâmbiți și să mă iubiți, vouă celor care cu adevărat o faceți!

Mai jos, o mică galerie care să reflecte viața mea și cei importanți pentru mine.

2018. Cu bune și cu rele. Dar mai ales cu bune!

Așa cum este și firesc, la final de an ne uităm puțin înapoi. Asta pentru a vedea de unde am plecat, ce obiective ne-am setat la începutul anului și unde suntem acum. Ne uităm înapoi pentru a retrăi pentru câteva clipe cele mai frumoase momente și chiar și pe cele mai puțin frumoase. Retrăim emoțiile de atunci, zâmbind sau nu.

Mai sunt doar câteva zile din 2018 și deja încep să privesc înapoi. La tot ce a fost 2018 pentru mine. La tot ce mi-a fost oferit. La tot ce am trăit pe parcursul anului. La mine – la cum am crescut în aceste 12 luni. La ai mei. La schimbările din viața mea. La deciziile pe care le-am luat. Citește mai mult

Weekend mood-food: ochiuri la cuptor

Ador weekendurile. Le ador lunea, marțea, miercurea, joia și vinerea! Le ador oricând, oricum, indiferent de cantitate. Weekend non-stop, weekend pe pâine.

Sunt atâtea lucrurile pe care să le faci , dar nu ai timp, nici weekendurile nu mai sunt ce au fost cândva. Sâmbata e regulă să dorm ca o pisică, dimineața este despre cafele și cărți, despre micul dejun cu soțul și despre făcut planuri. Apoi, după masă până duminică seara, dacă ar fi după mine, nu aș mai călca pe acasă.

Citește mai mult

Decembrie nu înseamnă doar sărbători

Suntem în sezonul sărbătorilor și asta e partea mea preferată din iarnă. Nerăbdarea venirii Crăciunului, ce mă apucă încă din noiembrie, face ca iarna să fie mult mai suportabilă și mai dezirabilă.

Parcă totul este mai frumos, nu? Afară e frig, iar tu intri în casa ta călduroasă. Intri și te îmbie un parfum cunoscut, cel al persoanei dragi. Cu pași leneși te apropii de canapea și te lași cuprins de  relaxare. Ochii își găsesc odihna în întunericul camerei, iar luminițele bradului luminează plăcut. Miroase a scorțișoară și a portocale. A ceai și a turtă dulce. Citește mai mult

Bunicule,

Se apropie împlinirea celor 3 luni de când nu mai ești lângă mine. În ziua de dinaintea nunții despre care ți-am povestit atât. Despre care ți-am povestit entuziasmată. În seara în care ar fi trebuit să te aștept în gară să te aduc acasă, pun pariu că te voi plânge. Acasă sau poate pe un peron din gară. Pentru că am așteptat atât clipa să îmi găsesc liniștea lângă sufletul pereche, și iată-mă, iată-mă atât de fericită! Dar unde ești tu să mă vezi azi?!

Citește mai mult