Mărțisor viu ce ești…

Stai, nu te speria! Sunt doar eu. Vreau să îți spun ceva. Nu te voi reține mult. Îmi imaginez că te-am trezit și te-am luat așa, prea dintr-o dată. Știu că nu îți place să vorbești dimineața, așa că nu zice nimic, doar ascultă-mă. Nu te mișca, rămâi în pat. Așa.

Mi-e greu și în același timp ușor să îți spun ce vreau. Este greu pentru că sunt bărbat și știi că noi ne deschidem și ne arătăm emoțiile mai rar, nu este în natura noastră. Da, am emoții acum. Este ușor pentru că îmi ești scumpă. Scumpă tare.

Citește în continuare „Mărțisor viu ce ești…”

Mi-aș cânta nefericirea,

dar mi-ai asculta-o,

ai fi capabilă s-o suporți tu, lume,

și pe a mea pe lângă a omenirii întregi?

Ai mai suporta și suspinul meu

pe lângă atâtea alte miliarde?

Pentru că eu mi-aș cânta nefericirea…

Citește în continuare „Ascultă-mi cântecul, lume!”

Decembrie nu înseamnă doar sărbători

Suntem în sezonul sărbătorilor și asta e partea mea preferată din iarnă. Nerăbdarea venirii Crăciunului, ce mă apucă încă din noiembrie, face ca iarna să fie mult mai suportabilă și mai dezirabilă.

Parcă totul este mai frumos, nu? Afară e frig, iar tu intri în casa ta călduroasă. Intri și te îmbie un parfum cunoscut, cel al persoanei dragi. Cu pași leneși te apropii de canapea și te lași cuprins de  relaxare. Ochii își găsesc odihna în întunericul camerei, iar luminițele bradului luminează plăcut. Miroase a scorțișoară și a portocale. A ceai și a turtă dulce. Citește în continuare „Decembrie nu înseamnă doar sărbători”

Față în față.

Aproape că nu respirăm.

O muzică lentă pe fundalul vieților noastre. Cât să nu ne auzim bătăile inimilor. Cât să nu ne pierdem unul în fața celuilalt.

Însă supraviețuim.

Citește în continuare „Rămânem aici?”

Mamă,

Îmi aduc aminte de îmbrațișarea ta de când eram doar o copilă… Îmi aduc aminte de dorinţa ce ţi se citea în ochi atunci când mă îmbrăţişai… Ai fi oprit timpul în loc ca să rămânem aşa. Îmi aduc aminte cu dor de serile în care mă chemai să dorm cu tine în cameră sau de serile în care veneai la marginea patului meu ca să mai povestim. Îmi aduc aminte cum te apropiai de mine şi-mi atingeai cu blândeţea de mamă, sufletul.

Citește în continuare „Mamă,”

La revedere

– Bună. Ce faci? Mai știi cine sunt?
– Bună. Sigur. Încă te mai recunosc dintr-o mie.
– Mă bucură asta.
– Pe mine nu. Ești omul care m-a lăsat singură printre străini.
– Te-am rănit când am plecat?

Citește în continuare „La revedere”

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: