15 martie – Floris Dana

Azi este ziua mea.

15 martie. Zi prea puțin importantă pentru cei mai mulți.

Nu și pentru mama, care retrăiește fiecare moment al vieții sale cu mine. Nu și pentru tata. Care poate face repede un calcul de câte ori m-a sărutat pe frunte. Nu și pentru soț, care în ultimii ani se dă peste cap pentru a mă face să zâmbesc. Nu și pentru prietenele mele, care îmi trimit mesaje cu noaptea în cap, mesaje pline de încărcătură emoționale și puțin filozofice.

15 martie. O zi ca oricare alta.

Nu și pentru mine. E ziua în care acum mulți ani am trăit toate sentimentele într-o clipă. Am plâns, am urlat, am zâmbit, m-am simțit mică și neputincioasă, apoi am fost învăluită în dragoste nemărginită. Mi-a fost frig și apoi am simțit căldura mamei și a familiei. Mi-a fost foame și m-au săturat cu priviri calde, îmbrățișări și sărutări pe frunte.

Nu, pentru mine nu e ca orice altă zi. E ziua în care le-am avut pe toate. Și așa vreau sa fie toate zilele de 15 martie, până când nu oi mai fi.

Să plâng, să râd, să îmbrățișez, să fiu iubită și sărutată, să-mi zboare orice sentiment de insecuritate care s-ar putea strecura în mine, să iubesc și să sărut, să mănânc și să beau…cu ai mei, cu al meu, cu ale mele. Cu a mea familie.

La mulți ani mie, să vă aduc cât mai multe motive să zâmbiți și să mă iubiți, vouă celor care cu adevărat o faceți!

Mai jos, o mică galerie care să reflecte viața mea și cei importanți pentru mine.

2018. Cu bune și cu rele. Dar mai ales cu bune!

Așa cum este și firesc, la final de an ne uităm puțin înapoi. Asta pentru a vedea de unde am plecat, ce obiective ne-am setat la începutul anului și unde suntem acum. Ne uităm înapoi pentru a retrăi pentru câteva clipe cele mai frumoase momente și chiar și pe cele mai puțin frumoase. Retrăim emoțiile de atunci, zâmbind sau nu.

Mai sunt doar câteva zile din 2018 și deja încep să privesc înapoi. La tot ce a fost 2018 pentru mine. La tot ce mi-a fost oferit. La tot ce am trăit pe parcursul anului. La mine – la cum am crescut în aceste 12 luni. La ai mei. La schimbările din viața mea. La deciziile pe care le-am luat. Citește mai mult

Poarta Carpaților – destinație ecoturistică

În 27 octombrie am avut onoarea să descopăr alături de cei de la Centrul de Ecologie Montană o altă față a turismului din zona Bran-Moeciu-Fundata (județul Brașov). Pentru cei care nu știu ce e ecoturismul, cei de la AER ne definesc ecoturismul ca fiind o formă de turism în care scopul principal al turistului este de a observa și aprecia natura şi tradițiile zonei. Mai mult, pentru a se încadra la ecoturism trebuie să aibă caracter educativ, să conserve și să protejeze natura și să folosească resursele umane locale. Citește mai mult

Cum a fost la Webstock 2018

Așa cum v-am spus aici, prin august am primit mailul care mă anunța că am obținut acreditare la Webstock ediția a 10-a și de atunci abia am așteptat să vină ziua cea mare.

Anul acesta a fost o ediție specială, aniversară: 10 ani de Webstock. Eu am participat pentru prima dată și nu știam la ce să mă aștept. Nici nu voiam să îmi setez niște așteptări prea mari și să mă dezumflu repede, nici prea mici astfel încât să nu mă mai tragă inima să bat drumul până la București. Așadar nu m-am așteptat la nimic, am plecat de la Brașov doar cu gândul să mă bucur de București, de drum, de compania celei mai bune prietene și de o conferință de social media. Și de faptul că era vineri. Citește mai mult

Ochii tăi, mamă…

M-ai privit în ochi și într-o secundă m-ai iubit.

Doar o secundă a durat până ai fost invadată de toată dragostea din lume. Acea dragoste care luptă, care speră, care crede, care se dăruiește, care se jertfește, acea dragoste atotcuprinzătoare, divină.

M-ai privit și fără să mă cunoști, într-o secundă m-ai iubit. Citește mai mult