Cum a fost la Webstock 2018

Așa cum v-am spus aici, prin august am primit mailul care mă anunța că am obținut acreditare la Webstock ediția a 10-a și de atunci abia am așteptat să vină ziua cea mare.

Anul acesta a fost o ediție specială, aniversară: 10 ani de Webstock. Eu am participat pentru prima dată și nu știam la ce să mă aștept. Nici nu voiam să îmi setez niște așteptări prea mari și să mă dezumflu repede, nici prea mici astfel încât să nu mă mai tragă inima să bat drumul până la București. Așadar nu m-am așteptat la nimic, am plecat de la Brașov doar cu gândul să mă bucur de București, de drum, de compania celei mai bune prietene și de o conferință de social media. Și de faptul că era vineri.

Am ajuns pe la 8 fără în fața hotelului. Am plecat destul de devreme, pentru a evita traficul de dimineață din București și ne uitam nerăbdătoare la ceas să fie 8 să mergem să ne înregistrăm.

8.10 AM – încântate, ne pozam badge-urile. Cred că se citea pe fața noastră încântarea noastră de newbies. Deja lume multă, fotografi, sponsorii își făcuseră simțită prezența. M-am bucurat să îi văd și pe brașovenii mei de la The Pharmacy. Fețele cunoscute mereu prind bine într-o mare de străini.

Conferința a început și am avut onoarea să avem în fața noastră oameni nu doar cu un nume cunoscut, ci oameni de valoare, oameni educați în primul rând, nu vedete apărute recent și cu o poveste de PR clișeică. Am admirat curiozitatea și genialitatea lui Cornel Amariei; devotamentul Andreei Esca pentru fiecare proiect, ambiția sa de a fi mereu mai bună și profesionalismul ei indiferent de starea ei emoțională; șarmul lui Cabral și cum acesta poate transpune orice situație într-o poveste captivantă și în același timp motivațională; altruismul lui Vlad Voiculescu, fondatorul MagicCamp și dorința sa de a aduce puțină magie în România. Am cunoscut-o pe autoarea The Atlas of Beauty, Mihaela Noroc, a cărui poze impresionante le-am văzut pentru prima dată într-un articol de pe Bored Panda.

Apoi a urmat o pauză de prânz și am continuat ziua cu alte 2 sesiuni. Am fost curioasă și am mers la micro sesiunea de Marketing și la cea de Social Media Platforms. Însă aș fi fost curioasă și de cea de Digital sau de Influencer Marketing. Poate citesc despre cum a fost la aceste sesiuni pe blogurile altora. 🙂

Mi-a plăcut tot la Webstock. Mi-au plăcut sesiunile și mi-au plăcut și pauzele. Mi-au plăcut și speakerii și activările și standurile sponsorilor. După ușile conferințelor era un mini-festival indoor. Fetele de la cosanzene.ro drăguțe și vesele așa cum le știu din online, împleteau de zor părul cosânzenelor prezente. Ne-am fotografiat în galaxia celor de la Samsung, ne-am odihnit pe canapeau din colțul Bitdefender, am savurat înghețată de la Siviero Maria, am băut cafea de la McDonalds și ne-am simțit niște zâne pe leagănul celor de la HP. Sincer, nu știai ce să faci prima oară în pauză: să savurezi o cafea, să stai la coadă la vată pe băț, la coafat la fete sau să socializezi? Cu siguranță nu ne-am plictisit.

Și ce a fost cel mai tare e că știam atât de multă lume. Toți din online, bineînțeles. Doar că le urmăresc activitățile din online atât de des, încât în momentul acela am confundat online-ul cu offline-ul. Știu că mi-am tras de multe ori prietena de mână să îi zic Uite-o pe Daniela! Nu o știi?! Ah, ok. Păi e tipa care gătește #farazaharadaugat. Uite-l pe X. E șmecher tipul. PeRadu F. Constantinescu l-am văzut și l-am salutat cu o lejeritate de parcă era tipul de la apartamentul 15 din blocul de vis-a-vis. Îmi venea să îl întreb ce îi fac pisicile după care sunt înnebunite. În cele mai multe momene m-am abținut. Dar sentimentul că îi cunosc pe cei mai mulți a fost tare amuzant.

Cu ce am rămas de la Webstock 10 ani? Pe lângă amintiri, pozele printate sau cele din telefon? Cu o idee care mie una mi se pare importantă. Acțiunile noastre din online trebuie să aibă efecte și în offline. Să transformăm social media în ceva mai mult. Să nu ne mai plângem de efectele negative pe care le are online-ul (ore pierdute care ne fac să devenim niște anti-sociali, postăm orice, fără filtru, ne lăudăm în online și uităm să trăim și să ne bucurăm de viață), ci să încercăm ca și marketeri, ca și branduri, ca și bloggeri/influenceri să facem campanii care să aibă efecte pozitive și să miște ceva în offline. Să spunem povești care să ne aducă împreună ca oameni, să ne unim în a ajuta, în a lăsa ceva în urma noastră. Să fim mai mult decât niște influenceri de beauty/lifestyle etc. (zic să fim ca să mă includ în atenționarea aceasta, nu că mă consider influencer!). Să influențăm comunitatea care ne urmărește – fie că suntem doar omul din spatele unui brand, un blogger/vlogger sau doar un utilizator activ de social media – să facem ceva bun. Să ajutăm un nevoiaș. Să susținem o cauză. Sau cum a făcut Robert Cadar. A inițiat grupul #AlergBrasovul, un grup ce se întâlnea cu regularitate la alergat pe sub Tâmpa sau chiar pe Tâmpa, practic la făcut mișcare. Cred că la momentul actual, Robert este cel mai bun exemplu de blogger care prin activitatea din online a schimbat câteva comportamente în offline. Chiar și prin postările sale sale despre lupta sa cu cancerul. Ne-am unit cu toții pentru a-l susține.

Deci cam despre asta ar fi ideea cu online-ul. Dacă tot nu putem renunța la el, dacă tot stăm atât de mult pe rețelele de socializare, dacă tot ne place atât să postăm, haideți să facem ceva și pentru societatea în care trăim, pentru noi practic.

Mulțumesc celor de la Evensys pentru că mi-au dat șansa să fiu cu ei la #Webstock10ani. Ne vedem la anul, sper!

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.