Ce am învățat în 2 ani de căsnicie

Timpul zboară, deja asta e un fapt dovedit, nu trebuie să mai repet și eu. Nu știu când au zburat anii, tocmai de aceea vreau mereu să mă uit în urmă în speranța că am învățat ceva. Și că sunt mulțumită de alegerile făcute și de cum am trăit.

Că sunt fericită.

De aceea, vreau să vă spun și vouă ce învățat în 2 ani de căsnicie:

Să iubesc

E un clișeu, spuneți voi. Orice om în orice relație, știe sau învață să iubească.

Ei bine, eu nu. Nu ca acum, cel puțin. Am învățat că dragostea nu înseamnă doar ținut de mână și ieșit la înghețată, nu doar seri romantice și ieșiri la film. O căsnicie te învață mai mult decât o simplă relație.

Am învățat să iubesc nu doar 2 ore pe zi, cât dura poate o întâlnire, ci să iubesc 24h, 7 zile pe săptămână. Sună sufocant, nu? Ei bine, pentru mine nu e.

Iubesc nu doar când simt eu nevoia, nu doar când am eu chef sau timp liber. Am învățat că trebuie să îmi manifest și să simt în mine dragostea mai ales atunci când el are nevoie.

Cum?

Să fiu prezentă. Nu doar fizic, ci cu inima. Cu toată rațiunea mea. Să fiu neobosită în a iubi. Un sărut pe frunte. O îmbrățișare la finalul unei zile grele. Vizionând un serial de băieți. Mergând la întâlniri cu clienții lui. Făcând cu stângăcie o supă. Străduindu-mă să nu îi fac 2 dungi călcându-i cămașa. Învățând să calc! Trezindu-mă înaintea lui și punând mâncarea pentru birou.

Poate că pentru unii sună a ceva normal, însă eu a trebuit să le învăț.

Că suntem 2

Într-o căsnicie nu mai exist eu, existăm noi.

Facem ceea ce noi ne dorim, așa cum am stabilit de comun acord. Am seri de ieșit cu fetele, am zile când mă dedic unei pasiuni sau când el se dedică unei activități, pentru că e normal. El merge pe munte 3 zile, eu la sală de 2 ori pe săptămână. El la fotbal săptămânal, eu la o cafea în centru.

Însă suntem 2 și trebuie să ținem cont de asta.

Avem activități pe care le amânăm dacă e nevoie. Sau la care renunțăm sau le rărim cu drag dacă timpul petrecut împreună e prea puțin. Dacă nu, alegem să ne implicăm amândoi, pentru a fi împreună. El exersează la chitară, eu lângă el scriu pe blog sau citesc o carte. Eu gătesc, el mă ajută spălând vasele.

Suntem 2 și nu vrem să luăm decizii fără să ne sfătuim. Iar dacă avem păreri diferite, căutăm o cale de mijloc. Ne place să știm că împreună am hotărât ceva, împreună am cumpărat ceva, etc.

Să lupt

Nu îmi place să renunț ușor la luptă, însă au fost situații în care, la un moment dat am zis GATA! Până aici!

Și am plecat.

Ca să nu mai sufăr, ca să nu mă mai stresez. Am văzut că sunt oameni care nu merită atenția și devotamentul meu. Atât în mediul personal, cât și profesional.

Dar e cineva care merită: EL!

De unde știu?!

Păi pentru că eu l-am ales. Am ales să îi zic DA în fața ofițerului și a Bisericii. Am ales să mă las iubită de el. Am ales să cobor zidul în spatele căruia mă plasasem sentimental pentru a mă proteja. Toate astea studiindu-l, văzându-l cum mă tratează pe mine și pe cei din jur.

Lupt, pentru că în căsnicie nu poți pleca trântind ușa. Nu poâi pleca la mama după o ceartă. Nici măcar nu poți alege canapeaua pentru câteva nopți. Deși, poate că e tentant. Am observat că fiecare ceartă nerezolvată, fiecare discuție crează un gol. Și acumulând goluri, devii imun și fără dorința de a mai lupta. Dar rezolvându-le, alegând să rămâi, ai satisfacția îmbrățișării de la final. Ai satisfacția că și partenerul a luptat și a avut aceeași dorință: de a rămâne.

Suntem doar noi doi

Cum am spus mai sus, suntem noi, nu doar eu. Dar ce a trebuit să mai învăț și cred că nu doar eu, ci amândoi, e că suntem DOAR noi doi.

Am o relație tare faină cu mama, cu părinții în general, și toată viața, în orice m-am sfătuit cu ei. De la cumpărarea unei rochii, la alegerea liceului pe care să îl urmez. Așa că a fost tentant ca în situații de cumpănă să merg la mama pentru un sfat. Și încă este!

Dar am învățat că pe lângă sfatul (cerut!) părinților, a prietenilor, suntem doar ni doi care luăm decizia. DOAR noi doi. Ne sfătuim, cerem păreri, dar la finalul zilei ne aflăm noi doi față în față luând hotărâri. În ORICE problemă. Cu riscul de a nu fi pe placul unora. Spre nemulțumirea altora, mai luăm și decizii contrare sfaturilor primite.

Asta pentru că suntem tineri și neînțelepți. Sau din contră, pentru că suntem tineri și… câteodată cu idei diferite, dar bune!

Să îl respect

Să îl respect, pentru ca să îmi respect alegerile.

Dar nu doar atât. Să îl respect pentru tot ceea ce e, pentru tot ceea ce crede și spune. Chiar dacă nu sunt 100% de acord mereu, să îi respect principiile, ideile, faptele.

Să îl respect, pentru a-i crește self estime-ul. Cu toții avem nevoie. Un om apreciat, tratat corespunzor, are mai mult avât în viitor.

Să îl respect pentru că e atât de bun! Și îmi îngăduie atâtea. Și pentru că mă iubește necondiționat, chiar dacă am momente în care sunt schimbătoare ca vremea, mai acidă sau vulcanică.

Să mă reîndrăgostesc

Spun Te iubesc! adesea și nu mint când o spun. Chiar îl iubesc! Cum aș putea să nu îl iubesc?!

Dar nu am crezut că te poți reîndrăgosti!

Mă uit a pozele de la nuntă și îi văd fericirea și mă emoționez. Îi vâd zâmbetul frumos și privirea caldă…și mă reîndrăgostesc! Îmi aduc aminte de lucrurile care m-au făcut să mă îndrăgostesc de la început.

Îl privesc cum doarme ca un copil și e o imagine atât de frumoasă, că mă reîndrăgostesc. Îl trezesc umplându-l de săruturi pe față. Face o glumă banale, însă râde ca un copil și îmi crează o imagine perfectă a viitorului nostru copil…încât mă reîndrăgostesc!

Mă reîndrăgostesc în zilele mai puțin frumoase. Îl văd alături de suferința mea, a noastră și simțindu-mă în siguranță, mă reîndrăgostesc.

M-am reîndrăgostit mereu, mereu și tot mai tare de el câd îl vedem cu Mitzi (pisica) în brațe. Știu că nu e tocmai fan pisici, iar de ea avea o oarecare teamă Dar cine nu avea? Și totuși ea l-a simțit om bun și venea fără să fie chemată la el pe piept sau în poală.

Îi și văd. el încercând să stea cât mai nemișcat a să nu o deranjeze, ea torcând. Nu pot uita că atunci când ea s-a îmbolnăvit, a sunat la prietenul lui veterinar, spunându-i că cumnata lui are o problemă. Și-a asumat-o, știind câtă dragoste îi port.

Înflorești

Mai are rost să spun că o floare udată înflorește și crește?

Așa și în dragoste. Dacă porți de grijă cu iubire de cel de lângă, asta se vede pe chipul acestuia.

Eu mă privesc în oglindă și chiar dacă sunt obosită, văd o față fericită! Văd o dorință de a trăi, un scop în viață. Înfloresc!

Doar sunt Floris, nu?

 

PS: Te iubesc, hon!

Lăsați-mi un comentariu și spuneți-mi voi ce lecții ați învățat pe parcursul căsniciei voastre!

 

V-am pupat!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.