Mărțisor viu ce ești…

Stai, nu te speria! Sunt doar eu. Vreau să îți spun ceva. Nu te voi reține mult. Îmi imaginez că te-am trezit și te-am luat așa, prea dintr-o dată. Știu că nu îți place să vorbești dimineața, așa că nu zice nimic, doar ascultă-mă. Nu te mișca, rămâi în pat. Așa.

Mi-e greu și în același timp ușor să îți spun ce vreau. Este greu pentru că sunt bărbat și știi că noi ne deschidem și ne arătăm emoțiile mai rar, nu este în natura noastră. Da, am emoții acum. Este ușor pentru că îmi ești scumpă. Scumpă tare.

Vreau să îți spun că tu ești primăvara mea. De foarte mult timp, ești primăvara mea. Nu știu cum erau primăverile înainte de tine. Dar îmi aduc aminte de fiecare primăvară de când tu ești în viața mea.  Fiecare emoție și nod în gât pe care l-am resimțit când îți căutam mărțișorul potrivit. Vroiam să porți în piept ce e mai frumos. Să nu fii ca restul fetelor. Să fii diferită, așa cum tu singură te diferențiezi prin ceea ce ești, ceea ce faci și gândești de ele. Și căutam zile de-a rândul ceva special și o metodă prin care să te fac să ai un mărțișor și în suflet, ca să înflorești.

Mă uit la tine acum și nu îmi vine să cred ce a trecut timpul! Încă mă trece fiorul pe care l-am resimțit când m-ai privit prima oară în ochi. M-am cutremurat. Emoționat. M-am pierdut. Aceeași privire o ai și acum. Mă uit în ochii tăi și nu știu ce să cred. Nu te citesc. Oh, după atâta timp, încă nu te citesc! Ești indiferentă, plictisită, curioasă, subtilă?! N-aș ști ce să zic. Ai o privire amestecată: inocență, maturitate, duritate, căldură. E vorba de nuanță. Depinde cine te privește. Sau, mai bine spus, pe cine privești.

Prima oară când te-am strâns la pieptul meu mi-a fost frică. Mă simțeam nevrednic să țin în brațe o ființă ca tine! Prea finuță, prea fragilă, prea delicată! Te-ai schimbat enorm, în fiecare primăvară ai fost diferită, însă delicată tot ai rămas! Un lucru în afară de privire a rămas la fel: buzele. La fel de roșii și mari ca în prima zi.

Stai, lasă-mă să-ți dau șuvița asta din ochi! Ai părul mamei tale! Moale, buclat, dezordonat! Semeni mult cu ea. Poate de asta îmi ești și mai dragă! Voi două sunteți ființele pentru care trăiesc. Ființe angelice și puternice pentru care vreau să mă zbat în lumea asta rea, în societatea asta sufocantă. Mă zbat și lupt și îngenunchiez în fiecare seară ca să-mi mai fie permisă încă o zi să vă văd. Să nu fiu privat vreodată de zâmbetul vostru, de glasul vostru. Mama ta îmi este fiecare anotimp, însă tu ești primăvara mea. Ai venit o dată cu ea.

Mi se pare amuzant totul. Un mărțișor, o ciocolată, un buchet de ghiocei, un coș de flori, toate aduse mamei tale, ca după o săptămână de la aceste lucruri să-mi dăruiească cel mai frumos mărțișor, incomparabil cu toatele buchetele pe care i le-am dăruit vreodată, cel mai viu cadou pe care l-aș fi putut primi. Primăvara, florile înmiresmate, razele soarelui, căldura, natura toată și mama ta, toate au lucrat împreună la ceea ce mi-a fost dăruit.

Prima oară m-ai apucat de un deget, atât puteai. Apoi de mână. Apoi de ființa mea, cu tot ce aveam. Acum e puțin mai dureros, dar sunt bărbat, merg cu durerea în inima pentru că așa trebuie. Acum, acum mi-ai dat drumul. Mie. Ființei mele. Mâinilor mele, chiar și degetului meu.

De mult timp ești pe picioarele tale, mereu te-ai zbătut de una singură, mereu ai luptat, aici mi-ai semănat mie, dar mereu veneai în brațele mele și ale mamei tale. Acum, ești domnișoară, femeie în toată regula, cumva simt că nu mai ai nevoie de noi, de mine. Nu te neliniști, cred că ne este dat nouă, părinților în general, să simțim ruperea acestea. Este normală.

Însă, vreau să-ți mai spun ceva. Nu te mai rețin mult. Te iubesc. Te iubesc mai mult acum. Fiecare primăvară a adăugat mai multă dragoste la cea pe care o aveam deja.Te iubesc pentru că ești a mea, că ești cadoul meu din partea lui Dumnezeu, a mamei tale, te iubesc pentru tenacitatea ta, pentru ambițiile tale, pentru pasiunea pe care o depui în tot ce faci, pentru că mă inspiri mereu. Te iubesc pentru că nu ai plâns niciodată când te-ai julit din cauza mea, te iubesc pentru că te murdăreai mereu de vaselină și ulei de motor când reparam mașina, te iubesc pentru că ai frumusețea soției mele și caracterul mamei mele, te iubesc pentru că-mi aduci aminte de trecutul meu, dar în același timp ești viitorul meu. Te iubesc că ești ca o primăvară schimbătoare, iese soarele când zâmbești, ca brusc să tuni și fulgeri, să mături pe cine-ți stă în cale ca un vânt, te iubesc că ești primăvară, ești primăvara mea.

Te iubesc și, deși o spun cu tremur în glas, sunt conștient că nu mai e mult până am să te împart cu un altul. Pentru că într-o zi ai să fii primăvara altcuiva, ai să fericești pe un altul, ai să-i însorești și lui privirea și ai să-i încălzești sufletul. Cu toate că gândul de a te împărți îmi provoacă anxietate, deja văd slicpirea pe care ochii tăi devoratori o vor avea de bucurie. La imaginea asta mă liniștesc.

Te las, mai dormi dacă vrei. Dacă nu, ți-am pus pe noptieră cafeaua. Savureaz-o liniștită. Te pupă tati, scumpo.

***

Articol publicat prima dată pe Orange Pages, în 2014.

2 gânduri despre „Mărțisor viu ce ești…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.