Mâncare de năut

După un weekend petrecut în Cluj-Napoca, plin de voie bună, multe plimbări, ieșiri cu oameni faini și undă verde la mâncăruri „mai păcătoase”, cum îmi place mie să le zic (cu toate că am niciun regret după ce le mănânc), bineînțeles că am decis ca de astăzi să îmi scutesc stomacul de mâncăruri grele și să încerc să-mi echilibrez alimentația încât să mă simt bine fizic. Urăsc să mă simt greoaie, plină.

Astăzi am mâncat o supă de pui-a-la-mama (mulțumesc mami) și o salată cum numai ea știe să facă. Să faci o salată nu e atât de greu, mai ales că mie îmi plac cele simple, fară niciun pic de ulei, sare sau piper, ci așa cum sunt legumele, crude, tăiate și aranjate. Însă ca mama mea, nu face nimeni salata. Exact pe gustul meu! Împreună cu soțul, avem o glumă după ce mâncăm la părinți: și a mai trecut o zi!

Așa că a trecut și ziua de luni, însă pentru marți, retrage-te Floris acasă, pune-ți șorțul de bucătărie, fă-ți 2 poze să ai dovadă că mai și gătești, scoate ce ai prin frigider (multe legume!) și gândește-te la meniul de mâine! Ceva ușor, dar și sățios, ca doar ai renunțat la ronțăiala dintre mese. Ceva care sa-ți placă și fără carne.

Ca de obicei când mă pun să fac ceva de mâncare, prima oară mă panichez. Ce mâncare să fac oare?! Blank. Apoi pun mâna pe telefon și caut pe net rețete: rețete felul 2, rețete delicioase felul 2, rețete felul 2 simple…mă mai uit prin bucătărie… rețete simple cu legume :)). Și apoi găsesc ceva, dar îmi dau seama că nu am cel puțin un ingredient, și iar panică… și decât să merg repede la o alimentară să mă aprovizionez, mai bine fac o salată sau mă las păgubașă.

Însă nu și astăzi! Aveam niște năut fiert, așa că am decis că ce pregătesc trebuie să includă năut. Știu de salata de năut cu ton, însă de mai bine de 2 luni nu mai mânănc deloc carne, nici măcar carnea albă pe care care o mai mâncam ocazional. Și să vă zic ce am gătit. Acum, e o rețetă readaptă/reinventată. Dar mie mi-a plăcut super mult cum a ieșit, așa că o împărtășesc cu voi. Asta pentru că știu că mai sunt multe femei care sunt începătoare în ale gătitului și poate sunt curioase să încerce.

Mâncare de năut

– 400g năut fiert
– jumătate de ceapă (nu sunt fan ceapă de aceea nu am pus mai multă)
– 2 căței de usturoi
– un ardei gras
– 2 morcovi
– 2 linguri de ulei
– paste de roșii după gust
– sare, piper după gust

Am călit ceapa, usturoiul, apoi am adăugat morcovul ras, ardeiul tăiat fâșii și le-am lasat pe foc mic aprox. 5 min. Apoi am pus năutul fiert, am adăugat sare și piper după guust, iar la sfârșit, tot după gust, aprox. 150g de paste de roșii făcut în casă. Timp de preparare: mai puțin de 30 de minute.Le-am lasat în continuare pe foc mic, aprox. încă 5 min. Și gata! Vă las mai jos niște poze să vedeți cam cum arată.

Să știți: încă nu sunt eu ce mai bună bucătareasă, dar sunt pe drumu’ cel bun!

reteta

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.